Nu mai înțeleg lumea în care trăiesc. Nu mai știu ce e binele și ce e răul. Cine e omul bun și cine e omul rău. Nu mai știu cine greșește și cine plătește, cine e vinovatul, cine merită și cine nu ... Gândurile mele sunt învălmășite, tremur și plâng... Mi se pare că viața e nedreaptă. Și dacă până acum credeam că mereu se face dreptate pentru cei neîndreptățiți...ei bine, de azi nu mai cred așa. Azi am învățat că roata nu se întoarce, că nu vei fi despăgubit de vreo forță supraomenească. Lucrurile rele nu te feresc indiferent de ce s-ar întâmpla sau de ce ai face. Lucrurile se întâmplă așa cum trebuie să se întâmple, cum am fost cu mult timp înainte stabilite și predestinate. Nu le poți schimba pentru că nu poți schimba destinul. Destinul trebuie asumat și înfruntat. Viața e nedreaptă, da! Sunt convinsă. Unii oaameni sunt luați prea devreme dintre noi. Mor suflete mult prea tinere, mult prea inocente. Mor trupuri prea tinere ca să-și merite moartea. Mor copii cu zile, cu viață, cu vise, cu prieteni, cu idealuri. Se spulberă și dispar pentru totdeauna în neființă, în neant. în uitare. Curând nimeni nu-și va mai aminti de ei. Sau de glasul lor, sau de ochii lor ca cerul..de felul în care pielea se strângea în jurul ochilor când zâmbeau.
Eu știu, și am înțeles, că toți suntem datori cu o moarte. Dar oare această datorie nu este smulsă, luată cu forța din mâinile unor oameni mult prea tineri?
Ce lucru ciudat e viața! E o plăcere și o întristare. Mi-a zis cineva cândva că în viață stam la coadă ca sa murim. Ha! Și eu care credeam că fiecare pe rând, la timpul lui, când va sosi momentul....
No comments:
Post a Comment