Respirari.

    Isi freca fruntea de piatra aspra si, cu ochii inchisi, isi inghiti cateva suspine. Acei obraji curati si fini prin care strabatea din cand in cand o nuanta rozalie erau acum brazdati de santuri prin care se scurgeau lacrimi dureroase pana la coltul gurii de unde porneau bezmetice printre firele rebele din barba lui. Ochii indurerati erau inconjurati de inele rosii sub care se contura o piele vinetie care se intindea pana la coltul sprancenelor lui stufoase. Deasupra fruntii ridate se zburlea cu genialitate parul negru, netuns de ceva vreme.
Cu mainile lui imbratisa crucea si se lipi cu atata ardoare incat ai fi crezut ca vrea sa devina una cu ea. Nu putea deschide ochii puternic stransi. In minte i se invalmaseau aceleasi imagini, iar inima ii sangera dureros.
De un an de zile isi inca amarul in alcool, blestemandu-si viata si gandindu-se la ziua in care pierduse tot. Ziua  in care isi vazuse parintii secati de viata si intinsi pe asfaltul umed. Durerea din piept i se accentua iar lacrimile  ii udau obrajii din nou. Inevitabil, isi aminti si de ea. De dragostea ei infintita. Iubea totul la ea. Iubea felul in care isi umezea buzele inainte de a vorbi. Iubea forma fetei atunci cand zambea. Iubea genunchii ei. Parul ei. Ochii ei. Ii iubea toate defectele. O iubea in toate felurile. Si ura, ura acel moment cand o pierduse si pe ea. Din acea zi era singur.
    Si iat-o din nou, dupa un an, langa el, privindu-l cum isi plange si ultimul strop. Il privea prabusit si imbratisand crucea parintilor lui. Ii era imposibil sa-l recunoasca. Arata diferit, schimbat. Dar recunostea miscarea mainii lui elegante care tinea crucea ca pe o ultima picatura de apa care incearca sa-i scape printre degete.
     Deschise ochii inecati in lacrimi si o privi. Era inuman de frumoasa. Avea acelasi sarm, aceeasi sclipire jucausa in privire. Dar cu toate astea stia ca nu o va mai iubi din nou. Nu mai putea sa iubeasca niciodata.
Inchise iar ochii si, intr-un gest disperat, incepu sa fredoneze un cantec de leagan.