Plange visinul...

         Mi-am sters sudoarea de pe frunte si-am respirat adanc mireasma de fruct copt si de iarba proaspat cosita. Desi a trecut mult timp de cand n-am mai fost acolo, m-am intors acum si-am avut o senzatie ciudata sa stau in acelasi loc inconjurata de aceleasi persoane. M-am gandit cand ma voi mai intoarce in livada aceea. Poate la anu, sau peste multi alti ani si voi avea acelasi deja-vu. Sau, poate peste foarte multi ani cand generatiile se vor schimba iar eu voi fi alta voi veni si voi rade din nou in livada. Si aceeasi ciresi pe care i-am vazut si i-am cules eu ii vor culege si altii, si pe aceleasi carari pe care fugeam eu cu poala plina cu poame vor fugi si alti copii.
         Smulgeam visinele cu pumnul, caci de mult timp visinul acela nu mai avusese atat de multe fructe, si le aruncam in cos, iar bunica se minuna si-si facea cruce ca se nu deoache pomul. O visina si-a varsat zeama pe mainile mele si-am tresarit la vazul picaturilor stacojii care se scurgeau lent printre degetele mele. "Plange visinul" mi-am spus. Si avea motiv. Ii smulgeam eu cu brutalitate toate fructele, toti copii. Il secam de toate sevele. Oare cum se simtea? Dupa ce inflorise, florile le transformase in fructe verzi pe care le rasucise pe toate partile si le copsese, eu i le rupeam si-l lasam golit. Va putea el sa se razbune candva? Ar putea sa-si scoata radacinile din pamant si sa ma sugrume cu ele, ar putea sa ma plezneasca cu coroana sa bogata, dar visinul meu isi misca lin frunzisul intr-o adiere blanda a vantului. Dar, poate ca el se gandea ca-i fac un bine avand in vedere crengile care se rupeau sub greutatea fructelor, iar bunica se plangea de bodarlai.'
         Am umplut cosurile si privind visinul meu m-am intristat. Arata diferit. Era ca si orice alt copac. Nu mai era special. Dar stiam ca undeva inauntrul lui, printre tesuturi, chiar sub scoarta se afla puterea cu care se va  creste la cote inaltatoare. Si, da, stiam ca voi fi pedepsita. Anul urmator recolta nu va mai fi la fel de bogata...